În cei 30 de ani de când practic medicina, am tratat vedete din lumea sportului, precum faimoșii jucători de basket Michael Jordan și Magic Johnson, jucători de tenis și campioni ai golfului precum Novak Djokovic și Pádraig Harrington dar și jucători de fotbal câștigători ai Cupei Mondiale precum Thierry Henry și Fabian Bartez.
În acest timp am folosit un număr de aparate și tehnici de prevenție și reabilitare pentru a menține atât amatorii cât și atleții în formă, sau a îi repune pe picioare cât mai repede.
Oricât de multe recompense obți din sport, accidentările țin adesea atleții profesioniști de la a câștiga turnee sau sponsorizări, iar în cazul jucătorilor amatori care își reprezintă țările sau orașele, aceștia își pot pierde premierile.
Prin urmare, ce folosesc astăzi pentru a preveni accidentările acestea și cum le tratez atunci când au loc? Într-un cuvânt, BIOPTRON.
Aparatul BIOPTRON, fabricat în Elveția, este folosit pentru terapia pe bază de lumină, un tratament non-invaziv și complet independent de medicamentație. Acesta stimulează mecanismul de auto-vindecare al corpului prin semnalizări moleculare, modulație circulatorie, regenerarea țesutului și, foarte important, reduce inflamația.
Un număr de comentatori afirmă faptul că terapia pe bază de lumină își are rădăcinile în fosta Uniune Sovietică și în țările est europene, unde era folosită pentru a îmbunătăți performanțele militarilor și atleților și pentru a îi ajuta în recuperare, după accidentări.
Astăzi, apliarea unor lungimi de undă și energi specifice asupra țesuturilor corpului, atât în sportivii amatori cât și în cei de performanță derivă într-un lanț complex de răspunsuri biochimice pozitive.
Am tratat o varietate de accidentări musculoscheletale și durere, atât sub formă acută cât și cronică, cu terapia pe bază de lumină (cunoscută și sub numele de foto-biostimulare). În mod specific, lumina polarizată are un imens impact pozitiv asupra vindecării tendoanelor și a inflamației, iar eu am accelerat procesul de vindecare ale următoarelor afecțiuni, cu BIOTRON:
- Cotul jucătorului de tenis;
- Cotul jucătorului de golf;
- Entorsă a coafei rotatorilor;
- Tendonită;
- Răni ale gambelor sau ale mușchilor hamstring;
- Întindere inghinală;
- Dureri lombare;
- Inflamații;
- Spasme și noduri;
- Dureri cervicale;
- Rigiditate pre și post antrenament
- Fasceita plantară;
- Multe altele…
Avantajele clare ale terapiei pe bază de lumină sunt că aceasta reduce disconfortul provocat de durere și de inflamație în timp ce ajută circulația sangvină și mecanismele proprii, de vindecare, ale țesuturilor. Rezultatul net al studiilor clinice efectuate cu lumina polarizată a aparatului BIOPTRON sugerează o creștere a puterii regeneratoare a țesuturilor și cicatrizare minimă. Atât în cazul leziunilor țesutului moale dar și ale celui conjunctiv, BIOPTRON poate crește puterea țesutului vindecat. Mărind producția/sinteza de colagen dar și prin creșterea legăturii intra și inter-moleculare a hidrogenului din moleculele de colagen, terapia cu lumina medicală contribuie la îmbunătățirea rezistenței de tracțiune. Efectele rezultate se alătură pentru a obține o viteză de vindecare accelerată. Timpul de la producerea leziunii la vindecarea matură a rănii este redus.
În linii mari, beneficiile aduse de BIOPTRON medicinei sportive sunt:
- Reduce inflamația;
- Crește circulația;
- Accelerează producția de endorfină;
- Blochează chemicalele ce transmit durerea
- Accelerează vindecarea;
- Ameliorează durerea;
- Non-invazivă;
- Fără durere;
- Simplu de manevrat;
- Sigur.